EDITARE CĂRȚI

 

       Editura Izvorul Cuvântului vă propune un alt concept de editare al cărților și revistelor, în care autorii nu vor fi obligați să preia întregul tiraj al cărții și apoi să se descurce să le vândă, sau, cum se întâmplă de cele mai multe ori, să le ofere cadou prietenilor. Schematic propunerea noastră e următoarea:

  • Pentru cărți de autor:
  • 1.  Autorul va trimite conținutul cărții în word 
  • 2. Autorul va primii 3 exemplare gratuite dacă textele trimise sunt corectate și cu diacritice
  • 3. Autorul va primi cu titlu de drept de autor un comision de 20% din valoarea de raft a cărții, pentru cărțile vândute direct de editură într-un tiraj minim de 50 de exemplare si de o reducere de 30% din prețul afișat la raft pentru cărțile comandate la tiraj (tiraj pornind de la 3 exemplare în sus, achitat anticipat, la încheierea contractului) , în cazul cărților ajunse în alte librării online comisionul e de 1 leu pe carte. Pentru cărțile ajunse în librării tradiționale comisioanele se negociază.
  • 4. Editura se va ocupa de execuția coperții
  • 5. Editura impreună cu autorul se va ocupa de prefața si postfața cărții
  • 6. Editura se va ocupa de tehnoredactare
  • 7. In cazul textelor necorectate autorul achita 100 lei si va primi 5 exemplare în loc de 3 exemplare
  • 8. Editura va trimite la Biblioteca Națională numărul de exemplare cerut
  • 9. Costurile de transport pentru cărțile oferite autorului sau comandate de acesta vor fi suportate de autor
  • 10. Prețul de raft este prețul afișat în librăria online a editurii
  • 11. Dreptul de autor va fi impozitat conform normelor in vigoare

       Exemplu : la o carte cu 160 de pagini prețul de raft este de 12 lei pentru cărțile care au coperți semilucioase și 15 lei pentru cărțile care au coperțile lucioase. Autorul va primi 2,4 lei sau 3 lei pe carte dacă tirajul vândut de editură depășește 50 de exemplare (pentru tiraje mai mici nu va primi), pentru cărțile comandate la tiraj (tiraj incepând cu 3 exemplare, achitat anticipat, înainte de apariția volumului) va primi o reducere de 3,6 sau 4,5 lei pe carte comandată.


       Pentru alte detalii contactati-ne la tel 0737 401 870 sau email: 

                                                                                            edituraizvorulcuvantului@yahoo.com

Documentare detaliată

           Textele vor fi trimise în word, de preferință în Times new roman 12 la un rând. Pozele mari și cât mai clare în format jpg. 

Rapid și de încredere

Comanda dumneavoastră odată acceptată va intra imediat în lucru.                                  Termen: maxim 3 săptămâni.

ECHIPA

CAPRAR FLORIN

 EDITOR

Noi dăm viață cărților !

EDITURA IZVORUL CUVÂNTULUI  str Fulger nr 17A Buftea    tel 0737 401 870
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți